Artificial

Fascinante sunt varietățile de perspective asupra lumii. Unii consideră că lumina trebuie încurajată să se extindă și să acopere toate umbrele întunecoase. Alții gândesc că umbra nu ar exista dacă nu ar fi întreținută de o fărâmă de lumină. În orice caz, noi, oamenii, ne autoconvingem de validitatea unor perspective, le adoptăm și acționăm prin ele. Construim o lume din convingeri și povești, învățăm să conviețuim și la sfârșit, când lupta nu își mai găsește nicio sursă de energie, ne judecăm din punct de vedere social, etic, moral și din multe alte puncte de vedere inventate tot de noi.

Viața devine copleșitoare nu atât în ce privește împlinirea nevoilor noastre de bază cât a modului în care suntem forțați și obișnuiți să le îndeplinim. Suntem crescuți de mici cu falsa idee că trebuie să trecem printr-un proces dur pentru a deveni oameni, iar atitudinea aceasta se păstrează până la vârsta adultă când ne simțim incompleți, mereu într-o luptă cu ceva. Ne luptăm în relații, luptăm să ne ”câștigăm existența”, luptăm să dovedim lumii că existăm, ne luptăm cu noi înșine. Până și cu noi înșine suntem învățați că trebuie să ne luptăm. Ne-am obișnuit să credem despre noi că nu suntem aproape niciodată îndeajuns. Mereu există o variantă mai bună a noastră la care trebuie să ajungem.

Ni se spune că trebuie să gândim pozitiv, că emoțiile acelea care ne pun un nod în gât trebuie controlate fiindcă nu există timp pentru ele. Ni se spune că trebuie să fim puternici pentru a trece prin viață până ajungem să avem niște lucruri și că atunci vom fi fericiți. Partea pe care nu ne-o spune nimeni dar pe care toți o simt mai mult sau mai puțin conștient este că la sfârșitul acestei goane (pentru cei care se sfârșește) ajungi să resimți aceeași nefericire de acum 20 de ani de când erai copil și știai că dacă mergi plângând la mama nu vei găsi nicio alinare.

Și cu toate astea, e în regulă. Da, ai citit bine, prietene. E în regulă. Totul e pur și simplu ceea ce este. Nu ești nici gând, nici emoție. Toate convingerile pe care le ai despre realitate fac parte doar dintr-un joc în care îți poți schimba poziția pe tablă oricând. Nu ești convingerile tale. Mai mult decât ”cine ești” doar ”ești”. Ești. Exiști deasupra oricărei idei care se perindă prin mintea ta, deasupra oricărei emoții, dincolo de amintiri și obiective de viitor. Trecutul și viitorul există numai în prezentul conștientului tău: trecutul există doar pentru că tu îți amintești acum părți din el, viitorul există doar pentru că tu îți faci planuri acum. De fapt, ceea ce ai e doar clipa prezentă și în ea poți descoperi tot ceea ce cauți întru împlinire. Asta înseamnă să-ți trăiești propria clipă de viață așa cum se simte firesc, autentic. Nimic din ce gândești sau simți nu e negativ.

Câteodată te simți copleșit de anumite trăiri, dai glas vocilor din mintea ta și ajungi să te simți pierdut în acest labirint creat din propriile tale gânduri. Uităm că aceste trăiri nu ne definesc și fiindcă pierdem din vedere asta, încercăm să găsim un sens în ele pentru a ne recăpăta siguranța de sine. Ca atunci când primești un cadou și nu te poți abține să nu îl desfaci în prima secundă. Gândurile repetitive, deobicei în raport cu ceva ce s-a petrecut în trecut, gânduri care declanșează în noi emoții precum: rușine, anxietate, frică etc. nu sunt nici cadouri, nici monștri. Sunt niște reziduuri ale minții, născute din scheme și tipare de gândire din copilărie. Firescul nostru ca oameni este doar să le observăm, așa cum vin, să le acceptăm pentru că ale noastre sunt, fiindcă cu cât le alungăm mai mult, cu atât devin mai intense și puternice.

Suntem destul, chiar dacă ne va lua mult timp să înțelegem asta pe deplin. Într-o societate construită din povești și standarde, inevitabil, cei mai mulți dintre noi, ne-am construit un sine artificial, o mască pe care o purtăm atât de des încât am ajuns să credem că noi suntem ea. Însă, în același timp, sinele real este în noi, aici și acum, nu într-un loc îndepartat în care trebuie să ajungem prin luptă aprigă cu noi înșine. Când vom înțelege și accepta pe deplin că masca pe care am purtat-o atâta timp nu este propria noastră identitate, deci nu asupra ei trebuie să acționăm și nu avem nevoie să ne luptăm cu ea, atunci vom trăi fericirea autentică, cea pe care în mod eronat încercăm atât să o construim prin mijloace exterioare. Eliberați de tot ceea ce credeam că ne definește, ajungem să trăim starea de prezență pură, în comuniune cu toți oamenii și tot ceea ce ne înconjoară. Clipa aceasta poate fi acum. Sau acum. Ori de-acum înainte, oricând.

Diana Andriescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Previous article

Types of romantic relationships

Next article

Down by the river